www.stiri.cnstv.ro

ECDC: Euro 2020, un risc pentru România din punct de vedere epidemiologic


România a trecut pentru prima dată în zona verde, cu o rată de incidență sub 25 de cazuri de COVID la 100.000 de locuitori, dar Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC) atrage atenția că Euro 2020, care începe vineri, reprezintă un risc epidemiologic care ar putea duce la o creștere a numărului de cazuri, potrivit G4Media.

Sursa: Centrul European pentru Controlul Bolilor

Agenția europeană atrage atenția că evenimentele cu public numeros, precum Euro 2020, cresc riscul de apariție a focarelor, inclusiv cu tulpinile noi considerate mai contagioase. Primul meci disputat la București este programat duminică, 13 iunie.

ECDC susține condiționarea accesului pe stadioane de dovada unui test negativ, de vaccinare sau de o dovadă a trecerii prin boală. De altfel, acestea sunt și criteriile stabilite de organizatori pentru a permite accesul publicului.

„Pentru țările-gazdă, supravegherea, identificarea cazurilor, urmărirea contactelor și carantina contactelor rămân elementele-cheie pentru monitorizarea situației epidemiologice și prevenirea unui val de cazuri după eveniment”, subliniază ECDC.

Centrul European pentru Controlul Bolilor precizează că dacă țara-gazdă permite accesul pe stadioane până la 50% din capacitate, atunci utilizarea măștilor faciale de către participanți ar trebui avută serios în vedere chiar dacă stadionul este un spațiu deschis. În plus, orice persoană cu simptome compatibile cu COVID-19, chiar dacă a fost vaccinată, nu trebuie să participe la niciun eveniment

În ultimul raport publicat de către ECDC, din 10 iunie, România e, alături de alte 12 țări, în categoria celor în care situația epidemiologică este puțin îngrijorătoare.

În aceste state, răspândirea generalizată a virusului scade, ceea ce duce la o incidență redusă. Datorită proporției populației vulnerabile vaccinate cu cel puțin o doză, se înregistrează mai puține cazuri la persoanele vârstnice.

În aceste țări, riscul reprezentat de pandemia SARS-CoV-2 este evaluat ca fiind scăzut pentru populația generală (atât vaccinată, cât și nevaccinată), cât și pentru populația vulnerabilă vaccinată. Pentru populația vulnerabilă nevaccinată există însă un risc moderat spre mare.

Sursa: Centrul European pentru Controlul Bolilor | Știre indexată de pe site-ul: https://www.libertatea.ro/subiect/coronavirus


Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicată

Acest site folosește cookies pentru a-ți îmbunătăți experiența pe site. AcceptInformații