www.stiri.cnstv.ro

ExxonMobil și Chevron au discutat despre o posibilă fuziune în 2020, după colapsul prețului petrolului. Ambele au trecut prin România


Acestea sunt unele dintre cele mai mari companii din lume, iar o combinare între ele ar duce la refacerea colosului petrolier Standard Oil, înființat de magnatul John D. Rockefeller în 1870 și spart de Statele Unite prin legea antimonopol în 1911.

Giganții petrolieri ExxonMobil și Chevron au avut anul trecut runde preliminare de discuții privind o posibilă fuziune, scrie CNBC, care citează Wall Street Journal.

Discuțiile i-au implicat pe șefii celor două grupuri, Michael Wirth (Chevron) și Darren Woods (Exxon). Acestea au venit după ce pandemia de coronavirus a dus anul trecut la un colaps al prețului țițeiului până la niveluri sub 40 de dolari pe baril.

Ce ar însemna o fuziune

Chevron are în acest moment o capitalizare de 164 de miliarde de dolari, în vreme ce Exxon are o valoare bursieră de 189 de miliarde de dolari, astfel că o combinare a celor două ar crea un grup cu o valoare de 350 de miliarde.

Acesta ar fi al doilea grup petrolier din lume, după Saudi Aramco – colosul petrolier de stat din Arabia Saudită – care are o capitalizare de 2.000 de miliarde de dolari la acest moment.

Chevron are aproximativ 48.000 de angajați la nivel mondial, iar Exxon alți 74.000.

La capitolul venituri, Chevron a consemnat venituri de 146 de miliarde de dolari în 2019, iar Exxon de 264 de miliarde.

Au trecut prin România

Atât Chevron, cât și Exxon au fost prezente în țara noastră.

Chevron a deținut câteva perimetre în Dobrogea și Moldova, unde a căutat gaze de șist. În fapt, „răscoala de la Pungești‟, județul Vaslui, unde locuitorii s-au luptat cu forțele de ordine în anul 2013, a fost legată direct de explorarea pe care societatea o făcea în țara noastră.

Aceasta a plecat însă din România, după ce gazele descoperite s-au dovedit mai puține decât ar fi trebuit pentru ca exploatarea să fie rentabilă. Chevron s-a retras din țara noastră în 2015.

ExxonMobil deține alături de Petrom un perimetru din Marea Neagră, unde au fost descoperite deja acumulări de gaze naturale. În 2012, Petrom și Exxon au anunțat că au descoperit un zăcământ care are între 42 și 84 de miliarde de metri cubi de gaze.

Anul trecut însă, și Exxon a anunțat că pleacă din România. Până în acest moment nu se știe cine va prelua participația de 50% pe care Exxon o deține. Compania de stat Romgaz dorește să preia o parte, la fel ca și grupul polonez PGNiG.

Urmașe ale Standard Oil

Atât Exxon, cât și Chevron sunt companii urmașe ale celebrei Standard Oil, o societate dezmembrată de către autoritățile din Statele Unite în anul 1911 sub acuzația de monopol ilegal.

Alte entități desprins din Standard Oil sunt Marathon Petroleum și Amoco, aceasta din urmă fiind din 1998 parte a grupului britanic BP.

| Știre indexată de pe site-ul: https://www.libertatea.ro/subiect/coronavirus


Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentarii
Încărcare...

Acest site folosește cookies pentru a-ți îmbunătăți experiența pe site. Accept Informații