www.stiri.cnstv.ro

UE vrea test negativ COVID la frontiere pentru călătorii din afara blocului comunitar


Statele Uniunii Europene au convenit luni, 1 februarie, să înăsprească restricţiile anti-COVID-19 la frontiere. Astfel, călătorii care intră în spaţiul blocului comunitar vor trebui să prezinte dovada unui test negativ pentru coronavirus care să fi fost efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de plecare, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Recomandarea mai trebuie adoptată în scris și nu are caracter obligatoriu. Revine statelor membre să elaboreze propriile reglementări.

Această cerinţă se va aplica şi călătorilor care vin în UE în cadrul unor deplasări considerate esenţiale, cum ar fi urgenţe de familie sau urgenţe profesionale.

Călătoriile neesenţiale sunt deja în mare parte interzise, cu excepţii în cazul cetăţenilor UE sau al membrilor familiilor acestora.

În cazul în care testele pentru COVID înainte de plecare nu sunt posibile, călătorilor ar trebui să li se permită să efectueze astfel de teste la intrarea în blocul comunitar, conform recomandării.

Până în prezent, numeroase ţări cer deja teste pentru COVID-19 înainte de plecare, între care Olanda şi Franţa.

Pentru regiunile unde au fost depistate noi variante de coronavirus, statele membre ar urma să impună carantină obligatorie şi teste suplimentare la sosire, conform recomandărilor.

În ultimele luni, UE a căutat să-şi coordoneze abordarea cu privire la restricţiile de călătorie, dar nu întotdeauna cu succes, notează DPA.

| Știre indexată de pe site-ul: https://www.libertatea.ro/subiect/coronavirus


Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentarii
Încărcare...

Acest site folosește cookies pentru a-ți îmbunătăți experiența pe site. Accept Informații